Search

Patologiile cronice invalidizante în timp , precum hipertensiunea arterială și diabetul zaharat tip 2 ramîn a fi în topul țintelor studiilor și abordărilor la nivel internațional. De aceea, oamenilor de știință , precum și personalului din cadrul bazelor practice nu le rămîne altceva decît să impună dezvoltarea si implementarea noilor preparate, care ar fi în stare să răspundă necesităților acestora. Un pas important ar fi sintetizarea moleculelor medicamentoase cu efecte pozitive în patologii concomitente, care de cele mai multe ori se întalnesc în perechi sau se complementează prin efectele adverse pe care le produc asupra organismului uman. Un astfel de preparat, care este la moment abordat prin prisma multitudinei efectelor benefice - este în plină companie de implementare în tratamentul a mai multor patologii cornice ca- diabet zaharat tip 2, insuficiența cardiacă cronică, insuficiența renală cronică si face parte din grupa inhibitorilor SGLT 2 este dapagliflozina.Efectul antihipertensiv al dapagliflozinei este relevant si impune o analiză bine documentată în această direcție

Utilizarea inhibitorilor sistemului renină-angiotensină-aldosteron la pacienții cu insuficiență cardiacă și fracție de ejecție redusă este asociată cu ameliorarea capacitatii funcționale, o creștere a calității si sperantei de viața percepute, o rata de deces cardiovascular scazuta și o reducere a numărului de spitalizări din exacerbarea insuficientei cardiace. Unele dintre aceste medicamente sunt, de asemenea, eficiente la pacienții cu boală renală cronică și albuminurie, precum și la pacienții cu hipertensiune arterială rezistentă. În ciuda numeroaselor beneficii, inhibitorii sistemului renină-angiotensină- aldosteron sau asociat cu creșterea incidenței hiperkalemiei, în special la pacienții cu boală cronică de rinichi concomitenta. Hiperkalemia este o tulburare electrolitică comună care este definită ca o creștere a concentrațiilor plasmatice de potasiu peste 5 mEq/L. Hiperkalemia s-a asociat cu cresterea ratei de respitalizari, aritmii maligne și o creștere a mortalității. Pe de altă parte, tratamentul optimizat cu inhibitorii sistemului renină-angiotensină-aldosteron necesită creșteri progresive ale dozei care pot determina, la rândul lor, o probabilitate mai mare de hiperkaliemie. Din toate aceste motive, aducem recomandarile ghidului de conduita și tratament pentru aceasta categorie de pacienti.

Datele prezentate fac parte componentă a reviului de literatură/rezultatele obținute în cadrul proiectului instituțional cu acronimul DIAFEREZIS. Hipertensiunea arterială (HTA) rezistentă la tratament reprezintă o povară semnificativă pentru sistemele de sănătate din întreaga lume datorită asocierii sale cu un risc cardiovascular extrem de ridicat și rămâne o dificultate terapeutică determinată de căi fiziopatologice complexe și insuficient abordate de terapia convențională. O serie de medicamente aflate în diferite stadii de investigare ar putea avea un impact semnificativ pe viitor asupra tratamentului HTA rezistente la tratament. Pe linga terapia farmacologică, studiile arată dovezi promițătoare în privința desimpatizării arterelor renale (DSAR) în gestionarea HTA rezistente. Utilizarea mai bună a terapiilor aprobate în prezent și integrarea terapiilor emergente sunt completări binevenite în arsenalul terapeutic antihipertensiv.

Datele prezentate fac parte componentă a reviului de literatură/rezultatele obținute în cadrul proiectului „Program de Stat 2020-2023” cu cifrul 20.80009.8007.04.Hipertensiunea arterială rezistentă a devenit un subiect controversat în ultima decadă. Conform Ghidului European a Societății de Cardiologie pentru managementul HTA, HTA rezistentă se defineşte ca lipsa controlului valorilor tensionale în pofida controlului factorilor de risc şi a complianţei bune la un tratament cu cel puţin trei antihipertensive în dozele maxime tolerate, dintre care unul este un diuretic, la pacienţii la care s-au exclus posibile cauze de hipertensiune arterială secundară. În poziţia oficială a AHA (Asociaţia Americană a Inimii) pe acest subiect, HTA rezistentă este considerată ca HTA necontrolată cu trei medicamente antihipertensive sau HTA controlată dar care necesită cel puţin patru medicamente.Cu toate că sistemul de sănătate deține un arsenal complex de preparate antihipertensive, nu se reușește corijarea valorilor la o buna parte dintre pacienți. O soluție ar fi dezvoltarea și studiul eficacității terapiei de activare baroreflexă

Beta-blocantele sunt considerate drept “piatra de temelie” în tratamentul multor boli cardiovasculare. Deși beta-blocantele au proprietăți comune “de clasă” ele diferă mult în funcție de caracteristicile farmacocinetice (liposolubilitate, metabolizare) și farmacodinamice (intensitatea blocarii receptorilor beta β, β1 – selectivitatea, activitatea simpatomimetica intrinseca, prezenta efectului alfa blocant etc.). Beta-blocantele au fost descoperite grație efectului antianginal în anii 1960 și în present sunt pe larg utilizate în insuficiența cardiacă, aritmii cardiace și cardiopatia ischemica. In acest articol, vor fi relatate efectele benefice ale beta-blocantelor în ateroscleroza, la fel ca și recomandarile date de ghidurile clinice in utilizarea acestor remedii. Surprinzator, este ca au trecut mai mult de 4 decenii de la descrierea primelor mecanisme ale beta-blocantelor, și, până present se mai descopera noi mecanisme celulare de acțiune, anterior neelucidate și continue sa deschidă noi perspective de utilizare a acestei clase de remedii.

Controlul valorilor tensionale la pacienții cu HTA rezistentă rămâne a fi o problemă globală cu care se confruntă cardiologia contemporană. În acest context, desimpatizarea arterelor renale s-a poziționat recent ca o metodă minim invazivă eficace și inofensivă. Articolul dat prezintă datele unui studiu clinic original desfășurat în Departamentul Hipertensiuni arteriale, dedicat evaluării comparative a efectului antihipertensiv al DSAR versus tratament farmacologic. Datele obținute au demonstrat eficacitatea în reducerea valorilor tensionale atât a tratamentului farmacologic, cât și cel intervențional, DSAR însă având un impact net superior

Circa 50% din pacienţii cu semne şi simptome de insuficiență cardiacă cronică au funcţie sistolică normală sau aproape normală. Sunt cunoscute riscurile sporite de evenimente cardiovasculare şi mortalitate crescută la pacienţii cu insuficiență cardiacă şi fracția de ejecție preservată. Interesul sporit pentru insuficiența cardiacă cu fracția de ejecție preservată a condus la o explozie de cercetări clinice şi iniţierea mai multor trialuri în ultimii 20 de ani. În acest articol au fost elucidate date epidemiologice, fiziopatologice, trialuri existente şi studii clinice de perspectivă.

În articol se abordează unele aspecte fiziopatologice, clinice și de diagnostic al hiperaldosteronismului primar, care este o cauză a hipertensiunii arteriale secundare și reprezintă una din formele de HTA endocrine cu o prevalență crescută. Luând în considerație heterogenitatea fenotipică a hiperaldosteronismului primar sunt necesare investigații complexe pentru precizarea formei etiopatogenice și alegerea tratamentului corect. De o importanță vădită sunt testele bazale și dozările hormonale în screening-ul pacienților hipertensivi, deoarece hiperaldosteronismul corect tratat duce la vindecarea HTA sau la scăderea necesarului de medicamente hipotensoare

Denervarea arterelor renale reprezintă o metodă inovațională și de perspectivă în tratamentul hipertensiunii arteriale rezistente la tratament, care denotă aplicări tot mai vaste. În ultimii ani, această procedură induce interes nu numai ca o metodă de reducere suplimentară a tensiunii arteriale la pacienții care nu răspund la terapia standard cu antihipertensive, dar, de asemenea, și datorită efectelor sale pleiotrope asupra altor sindroame și patologii patogeneza cărora este asociată cu hiperactivitatea sistemului nervos simpatic. Articolul oferă o sinteză per ansamblu a studiilor clinice de denervare renală cu diabet zaharat, hipertrofi e ventriculară stângă, insuficiență cardiacă congestivă, fibrilație atrială și boala renală cronică. În pofida rezultatelor contradictorii ale studiilor de denervare renale la pacienții cu hipertensiune arterială, se atestă impactul pozitiv al procedurii asupra metabolismului glucidic, dinamica hipertrofiei ventriculare stângi și a fracției de ejecție. Există tot mai multe date despre siguranța denervării renale în boala cronică renală. În prezent, sunt în derulare diverse studii în cohorta de pacienți care implică denervarea renală.