VARIABILITATEA PE TERMEN SCURT A REZISTENȚEI RESPIRATORII DETERMINATĂ PRIN TEHNICA ÎNTRERUPERII FLUXULUI

Introducere: Determinarea rezistenţei respiratorii prin metoda întreruperii fl uxului (TIF) este o tehnică atractivă în pediatrie, deoarece necesită doar cooperare minimă din partea copilului. Pentru a putea interpreta rezultatul oricărei metode diagnostice este necesară cunoaşterea variabilităţii ei. Variabilitatea globală a unei metode depinde de variabilitatea între diferiţii subiecţi, dar şi de variabilitatea înregistrată la acelaşi subiect pe termen scurt şi lung. Obiectiv: Studiul de faţă şi-a propus evaluarea variabilităţii pe termen scurt, la acelaşi subiect, a rezistenţei respiratorii determinate prin metoda întreruperii fluxului, atât la copiii astmatici, cât şi la copiii non-astmatici. Material şi metodă: S-a determinat Rocc la 21 de copii fără astm bronşic şi la 22 de copii astmatici. La fi ecare copil s-au efectuat două determinări ale Rocc la 20 de minute interval. Rezultate: Variaţia absolută a Rocc la copiii non-astmatici a fost de 0,0033 kPa/L/s (deviaţie standard 0,14; interval de confi denţă 95%: de la –0,062 la +0,06), iar la copiii astmatici 0,04 kPa/L/s (deviaţie standard 0,09; interval de confi denţă 95%: de la –0,080 la +0,0001), diferenţele nefi ind statistic semnifi cative între cele două loturi (p = 0,24). Percentilele 5 şi 95 ale modifi cării procentuale a Rocc la copiii non-astmatici au fost –26,3%, respectiv +34,0%. La copiii cu astm bronşic aceste percentile au fost –22,6%, respectiv +17,2%. Concluzii: Studiul arată că Rocc este o măsurătoare relativ stabilă pe termen scurt, iar pentru ca modifi carea ei să fi e etichetată ca semnifi cativă după o anumită intervenţie (de exemplu, administrarea de salbutamol) trebuie să depăşescă variabilitatea metodei pe termen scurt.